Proiectul Consiliului Județean de construire a unui laborator de microbiologie pentru secțiile de infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani prin intermediul Companiei Naționale de Investiții a atras atenția constructorilor.
Trei oferte au fost depuse pe site-ul de achiziții publice de către firme sau asocieri de firme din Botoșani în cadrul procedurii de licitații derulate de CNI, informează printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.
Valoarea proiectului a crescut, prin actualizarea devizului, de la 2,36 milioane de lei la 3,77 milioane de lei. Contribuția Consiliului Județean Botoșani va fi de 345 de mii de lei, adică de 9% din total proiect.
„Împreună cu specialiștii CNI am căutat soluții pentru a debloca acest proiect important pentru sistemul sanitar botoșănean. Suntem conștienți că prețurile din domeniul construcțiilor au crescut și este necesar ca sumele alocate proiectelor să fie corelate cu realitatea”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, adăugând că, atunci când va fi gata, „noul laborator va aduce beneficii botoșănenilor prin completarea pachetului de servicii medicale puse la dispoziție de către Spitalul Județean”.
Realizarea obiectivului presupune construirea clădirii laboratorului pentru biologie moleculară cu o suprafață de 232,19 metri pătrați. Aceasta va avea două zone funcționale majore – una destinată personalului și una destinată preluării și prelucrării probelor biologice.