O copilă de numai 14 ani, din județul Botoșani, a adus pe lume un bebeluș chiar în ambulanța care urma să o ducă la spital. Părinții acesteia a solicitat sprijinul cadrelor medicale, după ce fata a început să se simtă rău în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Cazul a avut loc în comuna Todireni, părinții mergând în întâmpinarea ambulanței cu căruța. Un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă a preluat pacienta, nașterea producându-se chiar în ambulanță.
Adolescenta a născut prematur, un băieţel de 1.600 de grame. Atât mama, cât și bebelușul au ajuns la Maternitate pentru îngrijiri medicale. Bebelușul este monitorizat, acesta fiind în stare critică.
”Copilul este prematur dupa scorul Ballard, varsta sarcinii 33 saptamani, greutatea la nastere 1600 grame. Nou nascutul prezinta stare generala mediocra cu detresa respiratorie , tulburări metabolice este admis in Terapie Intensiva Neonatala si se instituie ventilatie mecanica non invaziva. Prognosticul este influentat de varsta extrem de tanara a parturientei, prematuritatea, sarcina nedispensarizata, nasterea in afara spitalului”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judetean ”Mavromati”.