Monstrul de la Botoșani! Bărbatul care a ucis două femei este acuzat acum că și-ar fi violat și fetița

Botoșăneanul care în luna martie a acestui an a ucis două femei din comuna Cristinești și care este acuzat de omor calificat mai este cercetat pentru două infracțiuni. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au reușit să aducă probe în baza cărora Adrian Neculai Heciu este acuzat și de viol, și de agresiune sexuală, ambele în formă continuată. Victimă a celor două infracțiuni este nimeni alta decât fiica acestuia în vârstă de 13 ani, pe care ar fi violat-o timp ce mai bine de jumătate de an, din vara anului trecut până în primăvară, când a fost arestat pentru dubla crimă comisă.

Botoșăneanul, în vârstă de 39 de ani, care este din Ibănești, a primit, luni, un nou mandat de arestare preventivă pentru încă 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, viol în formă continuată și agresiune sexuală în formă continuată.

Vă reamintim că la sfârșitul lunii martie două femei din satul Poiana- Cristineşti au fost găsite moarte în gospodărie. Femeia de 82 de ani zăcea în curte tăiată la gât, în timp ce femeia de 53 de ani, care avea şi deficienţe locomotorii, era decedată, tot cu plăgi în jurul gâtului, în casă.

Inițial, anchetatorii au crezut că fiica individului ar fi fost autoarea, însă ancheta a demonstrat că botoșăneanul este cel care a comis faptele.

 

Dubla crimă de la Cristinești: Fetița de 13 ani ar fi fost victimă, iar autorul ar fi tatăl vitreg. Individul, arestat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *