În tot mai multe lăcașuri de cult din județul Botoșani se fac, în această perioadă, rugăciuni pentru ploaie. Duminică, la Mănăstirea Popăuți din municipiu, a avut loc o slujbă specială cu rugăciuni pentru ploaie la vreme de secetă. Sute de persoane au mers să se roage, în genunchi, alături de preoți, pentru a scăpa de seceta cruntă care s-a abătut asupra județului nostru și nu numai.
Tot mai mulți credincioși se roagă Divinității pentru precipitații în condițiile în care din cauza lipsei ploii, au secat inclusiv mai multe pârâuri din județ, apa poate fi luată cu restricții, culturile se usucă pe câmp, iar unii oameni nu au nici măcar cu ce să își adape animalele.
S-au făcut rugăciuni inclusiv în mijlocul câmpurilor, în județul Botoșani. Oamenii sunt disperați că seceta prelungită le distruge culturile și le omoară animalele.