La solicitarea Primăriei Municipiului Botoșani, operatorul de salubrizare desfășoară pe parcursul acestor zile acțiuni de igienizare, dezinfecție și spălare platforme de colectare deșeuri, cât și căile de acces către acestea, informează printr-un comunicat Primăria Botoșani.
Potrivit reprezentanților Urban Serv, toate platformele de colectare a deșeurilor din oraș vor fi curățate.
„Pe lângă aceste acțiuni, am mai solicitat intervenții de măturat mecanizat și spălare pietonal și în Centrul Istoric„, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Centrul Vechi a fost astfel inclus în campania de igienizare a zonelor din oraș, demarată pe parcursul anului trecut și reluată în acest an.