O primărie din județul Botoșani le-a interzis sătenilor să își mai ude grădinile de legume. Este vorba despre Primăria comunei Havârna, a cărei conducere a luat o serie de măsuri cu privire la reducerea consumului de apă din cauza secetei și a caniculei.
„A fost evaluată situația surselor de apă active în această perioadă și s-a constatat că sursa „Casa de Apă din Valea Armeanului” a rămas fără apă. Din acest motiv este interzisă alimentarea cu apă în cantități mari din această sursă, pe perioada secetei. De aici se poate folosi apa doar pentru adăparea animalelor, nu și pentru udat în grădină”, susțin reprezentanții Primăriei.
Conducerea unității administrativ teritoriale îi îndeamnă pe cetățeni să folosească surse alternative pentru activitățile agricole, respectiv cele de la „Răus”. Scopul acestei măsuri este acela de a proteja sursele de alimentare cu apă necesare intervenției în caz de forță majoră.
„Față de persoanele care vor fi depistate că folosesc apa pentru udatul în grădină se vor lua măsurile corespunzătoare”, precizează sursa citată.
Trei zile de caniculă
Meteorologii au emis, marți, o avertizare Cod galben pentru județul Botoșani, valabilă în intervalul de valabilitate: 29, 30 iunie și 1 iulie. Fenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat.
În intervalul menționat valul de căldură se va extinde și se va intensifica în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 și 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.