Municipalitatea botoșăneană a decis amplasarea unui cort medical anticaniculă în municipiul Botoșani, pe perioada temperaturilor extrem de ridicate, astfel încât cetățenii care sunt nevoiți să circule pe perioada caniculei să aibă un punct de prim ajutor la dispoziție.
Cortul, care va fi dotat cu aparatură medicală, aer condiționat și apă, va fi funcțional de joi.
„Pe fondul avertizării meteorologice Cod Galben de căldură și disconfort termic ridicat, am decis amplasarea unui cort de prim ajutor și anti-caniculă, la Casa Cărții, cu personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), elevi și profesori de la Centrul de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” Botoșani”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Trei zile de caniculă
Meteorologii au emis, marți, o avertizare Cod galben pentru județul Botoșani, valabilă în intervalul de valabilitate: 29, 30 iunie și 1 iulie. Fenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat.
În intervalul menționat valul de căldură se va extinde și se va intensifica în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 și 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.