Lucrările la Lotul 3 din Drumul Strategic se apropie de final, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Potrivit sursei citate, constructorul a început să toarne stratul de uzură pe primul sector din DJ 297, situat între Cheliș și Blândești.
”În luna iulie se va turna stratul de uzură și pe sectorul Lunca – Todireni, după care se va trece la realizarea marcajelor. Pe acest lot, lucrările se vor finaliza cu aproape un an mai devreme”, a precizat Doina Federovici.