FOTO Polițiștii botoșăneni, în tabără alături de copii pentru prevenirea consumului de droguri și a bullying-ului

În zilele de 27 și 28 iunie 2022, cei peste 150 de copii și cadre didactice din cadrul Școlii Ion Pillat, Dorohoi și din Tabăra organizată în comuna Lunca, de către Asociația Joycamps România i-au primit, în mijlocul lor, pe  polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară,  Compartimentului de Analiză și Prevenire e Criminalității și pe specialiștii Antidrog.

Copiii au fost instruiți, cu precădere, cum să evite consumul de droguri, ce riscuri implică acestea, dar și cum să acționeze sau reacționeze într-o situație de bullying.

„Scopul prezenței noastre acolo a fost acela de a-i învăța pe copii cum să reacționeze în diferite situații de viață, cum să se protejeze și să fie în siguranță și în perioada vacanței de vară. Discuțiile s-au desfășurat interactiv și antrenant pentru copii, colegii noștri lămurind toate curiozitățile acestora legate de gestionarea situațiilor de urgență în care pot fi implicați. Pentru că viața și siguranța copiilor noștri sunt cele mai importante, continuăm să fim aproape de ei în perioada vacanței de vară prin astfel de activități informativ-preventive, prin care ne dorim să dezvoltăm comportamente responsabile și precaute”, spun polițiștii.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *