Rezultatele de la Bacalaureat 2022 au fost publicate de Ministerul Educației. Șase elevi din Botoșani au reușit să obțină media 10 la Bacalaureat, înainte de contestații. Cinci dintre ei sunt de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și unul de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani.
Veronica Horopciuc, de la Darabani, a obținut media 10 la Bacalaureat și este șefă de promoție. De la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, elevii de 10 la Bacalaureat sunt: Raluca Brumă, Elena Crețu, Andreea Iurea, Cezara Iurea și Maria Culidiuc.
Absolvenții nemulțumiți de notele primite pot să depună contestații tot astăzi, de la ora 12:00 până la ora 18:00. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate vineri, 1 iulie.