O tânără din Botoșani este șef de promoție la Bioinginerie, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași. Iustina Botezatu a vorbit despre plăcerea de a studia la UMF, dar și distanța față de familie în perioada studiile.
„Alegerea de a urma cursurile Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași a fost una ușoară; pe lângă prestigiul bine cunoscut pe care îl are, găzduiește și singura Facultate de Bioinginerie din țară. Cu siguranță impactul cel mai mare pe care l-am resimțit după admiterea la Facultatea de Bioinginerie a fost determinat de tranziția de la forma de învățământ liceală la cea universitară, precum și distanța mare față de familie și cei dragi.
Cu toate acestea, una dintre frumoasele experiențe trăite în timpul facultății a fost cea în care am avut ocazia de a participa la diferite conferințe și concursuri, unde am avut bucuria de a câștiga premii speciale sau chiar medalii de aur.
Pe lângă acestea, nu voi uita niciodată primul test pentru determinarea viabilității celulare pe care l-am efectuat, primul suport 3D obținut cu posibile aplicații în ingineria tisulară a osului, primul proiect pe care l-am realizat împreună cu două dintre colegele de grupă, de la stadiu de idee până la stadiul în care l-am ținut efectiv în mâna și l-am testat. Bineînțeles că toate acestea nu ar fi fost posibile fără îndrumarea cadrelor didactice care ne-au călăuzit și sfătuit continuu”, a spus botoșăneanca.
„Aceste lucruri nu ar trebui să îi sperie, ci să-i determine să devină mai curioși și dornici să descopere tainele ascunse și oportunitățile pe care această facultate le poate oferi.”, adaugă botoșăneanca.