Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordonanță de urgență potrivit căruia șefii direcțiilor de sănătate publică vor fi numiți prin concurs, managerii spitalelor și de la ambulanță vor trebui să aibă cel puțin 5 ani vechime ca medic, economist sau jurist și vor fi organizate cursuri obligatorii de management sanitar pentru șefii din sănătate.
Ministerul justifică necesitatea adoptării prin ordonanță de urgență prin faptul că măsurile fac parte din obligațiile asumate prin PNRR.
Această OUG va modifica Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Potrivit reglementărilor în vigoare, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București sunt conduse de un director coordonator, care este ajutat de directori coordonatori adjuncți. Aceștia sunt numiți prin act administrativ al ministrului sănătății, în urma evaluării cunoștințelor și abilităților manageriale, în condițiile legii.
Proiectul de OUG prevede că direcţiile de sănătate publică sunt conduse de un director executiv, care este ajutat de un director executiv adjunct de sănătate publică și de un director executiv adjunct economic. Aceștia sunt numiți prin act administrativ al ministrului sănătăţii, în urma promovării concursului pentru ocuparea postului, organizat în condiţiile legii.
Candidatul la funcția de director executiv trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic, să aibă cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor, şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
a) să fie medic specialist sau primar în specialitatea Sănătate publică şi management
b) să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii.
c) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau management al serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătății în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
Candidatul la funcția de director executiv adjunct de sănătate publică trebuie să fie medic specialist sau primar, indiferent de specialitate, să aibă cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor și să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
a) să fie medic specialist sau primar în specialitatea Sănătate publică şi management, Igienă, sau Epidemiologie
b) să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii.
c) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate avizate de Ministerul Sănătății în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
Pentru serviciile de ambulanță, legea prevede și în prezent că postul de manager general se ocupă prin concurs, iar managerul trebuie să fie medic, economist sau jurist cu studii în management, însă nu menționează și vechimea în acest profesii.
Potrivit proiectului de OUG, candidatul la funcția de manager general trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic, să aibă cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
a) să fie medic specialist sau primar în specialitatea Sănătate publică şi management;
b) să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
c) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătății în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
În plus, managerii de ambulanță au obligația să absolve, în primul an calendaristic de la ocuparea funcției și ulterior la fiecare 3 ani, unul dintre cursurile de perfecționare de scurtă durată în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătății.
Aceleași criterii sunt prevăzute și pentru managerii de spitale și directorii medicali, atât în ceea ce privește studiile și vechimea, cât și participarea la cursurile de management.
Și şefii de secţie, şefii de laboratoare sau şefii de servicii medicale au obligația să absolve, în primul an calendaristic de la ocuparea funcției și ulterior la fiecare 3 ani, unul dintre cursurile de perfecționare de scurtă durată în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătății în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
Criterii de vechime de minimum 5 ani în specialitate sunt introduse și pentru candidații la postul de director general precum și la cel de medic-șef din casele de asigurări de sănătate.
În plus, va fi înființat Institutul Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate, ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii, prin reorganizarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, care se desființează. Institutul are ca principal obiect de activitate analiza serviciilor de sănătate din România în numele și pentru Ministerul Sănătății, în scopul fundamentării ştiinţifice a propunerilor de politici şi strategii privind serviciile de sănătate, realizarea de cercetări operaționale, elaborarea de ghiduri și proceduri privind managementul serviciilor de sănătate.
Printre altele, Institutul desfăşoară activități de formare profesională prin perfecționare și specializare în managementul serviciilor de sănătate, în colaborare cu instituţiile de învăţământ superior medico-farmaceutic superior.
Proiectul de ordonanță de urgență se află în dezbatere publică.