Un accident rutier a avut loc sâmbătă în localitatea Cârneşti, judeţul Hunedoara, în care au fost implicate două maşini în care se aflau 8 persoane, între care 5 copii. Sâmbătă după amiază, pompierii hunedoreni au fost solicitați să intervină la un accident rutier ce a avut loc în localitatea Cârnești. Pentru optimizarea acțiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, la nivelul județului Hunedoara, potrivit StirileProtv.ro.
La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și două echipaje SMURD încadrate de 19 pompieri. De asemenea, cinci echipaje ale Serviciului de Ambulanța Județean au intervenit alături de pompierii militari, potrivit ISU Hunedoara. În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 8 persoane, 5 dintre acestea fiind copii.
La sosirea forțelor de intervenție, două victime erau încarcerate, fiind extrase din mașină de către echipajele de descarcerare. În urma accidentului, șapte victime au fost asistate medical la fața locului, fiind apoi transportate la Spitalul din Hunedoara, printre care și un minor, aflat în stare de inconștiență. Pentru un pasager nu s-a impus transportul la spital. Pompierii au asigurat de asemenea, măsurile necesare preîntâmpinării izbucnirii unui incendiu.