Un tânăr de 30 de ani a încercat să se sinucidă, vineri, 24 iunie, în sediul Poliției. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani, Delia Nenișcu, tânărul de 30 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se afla în sediul poliției, unde a fost condus în baza unui mandat de aducere, „în momentul în care se efectuau procedurile specifice, a scos un cuțit, tip briceag, din buzunarul pantalonilor și și-a creat leziuni în zona pieptului”.
„A fost deposedat de cuțit și imobilizat de către polițiști, fiind solicitat un echipaj de ambulanță care l-a transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În acest moment, tânărul se află în afara oricărui pericol, cadrele medicale concluzionând că rănile provocate sunt superficiale”, a precizat Nenișcu.
Tânărul se afla la sediul poliției pentru audieri, fiind bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie comisă la data de 23 iunie a.c.
„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a dispus verificări, prin intermediul Biroului Control Intern, cu privire la modul de respectare a procedurilor de către polițiști”, mai precizează Nenișcu.