În ţinutul Darabanilor din Botoşani, pe malurile Prutului, se află printre cei mai bătrâni stejari din nordul României. Poiana unde cresc aceşti stejari, care au fost martorii domniei lui Ştefan cel Mare, este un loc plin de legendă.
În nordul extrem al României, la numai câţiva kilometri de oraşul Darabani, judeţul Botoşani, se află Poiana Teioasa, un loc cu adevărat de legendă. Îmbrăţişată de pădurile de pe malurile Prutului, Teioasa este locul care a adăpostit de-a lungul timpului, deopotrivă, atât pe voievozii plecaţi în urmărirea inamicului, dar şi pe negustorii aflaţi pe drumurile Poloniei sau Rusiei, scrie Adevarul.
În mijlocul acestei poieni care astăzi oferă sălaş căprioarelor, păsărilor şi mistreţilor, se află un adevărat tezaur dendrologic. Este vorba despre trei stejari seculari, deveniţi monument al naturii.
Pădurarii spun că au în jur de cinci secole vechime, iar legendele spun că ar fi fost plantaţi de Ştefan cel Mare.
Darabaniul, numit în evul mediu Căbiceni, este atestat încă de la jumătatea secolului al XVI lea, ca târg medieval. Satele din împrejurimi au o vechime mult mai mare. Istoricul dărăbănean Dumitru Haha, decedat în 2020, susţinea în intervenţiile sale că Darabaniul a fost o zonă agricolă foarte importantă, în evul mediu, şi făcea parte dintr-un traseu logistic militar, folosit de voievozi atunci când trebuiau să înfrunte pericolul pe malurile Prutului, fie că era vorba de tătari, fie de polonezi. Mai precis, drumul trecea prin zona Poienii Teioasa, pe malul Prutului, locuri unde găseau rapid aprovizionare cu apă, furaje suficiente pentru cai, dar şi hrană pentru oameni.
Există mai multe legende care spun că Ştefan cel Mare a ajuns în zona pădurii Teioasa. Istoricii locali arată că ar fi câteva episoade care ar confirma veridicitatea legendelor. Una dintre cele mai cunoscute şi plauzibile versiuni, explicată în trecut şi de istoricul Dumitru Haha, se leagă de campania lui Ştefan cel Mare contra tătarilor. În anul 1470, voievodul moldovean îi învingea la Lipnic, peste Prut, hoardele Hanului Mamac, venite tocmai din zona Volgăi şi a Niprului. În urma victoriei, Ştefan cel Mare se întorcea cu armatele către Suceava. A poposit în zona Teioasei. Canicula dădea mari bătăi de cap armatei, iar marele voievod ar fi ordonat oştenilor să culeagă ghindă şi să planteze patru stejari, dispuşi în formă de pătrat pentru a oferi umbră călătorilor.
Sunt însă şi alte versiuni ale legendei. Într-o altă variantă, episodul ar fi avut loc la începutul domniei lui Ştefan cel Mare. Voievodul îl urmărea pe unchiul său, uzurpatorul Petru Aron. A făcut un popas la Căbiceni şi din acelaşi raţiuni a ordonat plantarea stejarilor.
Cert este că stejarii au crescut la dimensiuni uriaşe, iar coronamentul lor asigură un perimetru umbros care transformă într-un adevărat răsfăţ odihna oricărui drumeţ. Astăzi, stejarii vechi de aproximativ cinci secole au o înălţime de 30 de metri, cu un coronament abundent. Iniţial erau patru stejari, dar din cauza delăsării şi a vandalizării, unul dintre stejari a putrezit şi s-a prăbuşit. Copacii rămaşi, prin anexa 3 din HCJ nr 170/2010 privind protecţia ariilor naturale de interes judeţean şi a arborilor monumente ale naturii, au fost protejaţi prin lege şi declaraţi monumente ale naturii. S-a confirmat cu această ocazie, vechimea stejarilor, care trăiesc din vremea lui Ştefan cel Mare. În plus, aceştia sunt suficient de sănătoşi încât să mai trăiască încă trei secole.
În ultimii ani, Poiana Teioasa şi stejarii seculari au fost puşi în valoare turistic inclusiv prin organizarea unor festivaluri culturale pentru tineret, promovate în toată ţara.
