Furnizorii de servicii medicale ar putea fi plătiţi pe luna iunie tot pe acte adiţionale. Rodica Huţuleac, preşedintele Casei Judeţeane de Asigurări de Sănătate spune că s-ar putea încheia act adiţional cu furnizorii de servicii şi în luna iunie, deşi iniţial s-a declarat că noile contracte cu furnizorii de servicii medicale se vor încheia de luna viitoare.
„Deocamdată trebuie să apară normele, ordinul ministrului ca să putem demara contractarea. Deocamdată suntem în aşteptare. Există, conform legislaţie, posibilitatea de a încheia acte adiţionale şi în luna iunie. Este hotărâre de Guvern dată, prin care intrarea în vigoare a noului contract cadru se va face nu mai târziu de 30 iunie. Este posibil şi să încheiem contracte sau să avem act adiţional pe iunie„, a precizat Huţuleac.
Acesta spune că deocamdată nu se ştie dacă anul acesta vor fi furnizori noi care vor intra în contract cu Casa.