Subprefectul județului Sălaj, Virgil Țurcaș, a murit, marți, la 53 de ani, după ce acoperișul unui foișor din Hurez s-a prăbușit. ISU Sălaj transmite că persoana decedată în urma prăbușirii acoperișului foișorului din Hurez este subprefectul județului, Virgil Ţurcaş.
Acesta a fost găsit în stare critică, s-a încercat salvarea lui, însă, din păcate, fără rezultat, medicii fiind nevoiți să declare decesul.
„Imediat după nefericitul incident, subprefectul a fost preluat de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) Zalău şi a fost transportat la Horoatu Crasnei pentru a fi preluat de către elicopterul SMURD. În ciuda eforturilor cadrelor medicale prezente la faţa locului, care au încercat stabilizarea sa mai multe zeci de minute, acesta a fost declarat decedat”, spune Lucian Andrei Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.
Virgil Ţurcaş participa, în calitate de invitat, alături de alte oficialităţi judeţene şi primari, la o întâlnire a ADI Sălaj Ecodes, privind problema gestionării deşeurilor în Sălaj.
Acoperișul unui foișor din localitatea Hurez, județul Sălaj, în care se aflau mai multe persoane care participau la un eveniment s-a prăbușit marți din cauza vântului. Trei persoane au fost rănite, iar una a decedat.
Sursa: stiripesurse.ro.