Un dispensar medical nou va fi construit în localitatea Ipotești din comuna Mihai Eminescu. Investiția este realizată de Compania Națională de Investiții, cu fonduri de la bugetul de stat. Noul dispensar din Ipotești va costa aproape patru milioane de lei, lucrarea fiind executată de firma Cornell’s Floor SRL Botoșani, firmă care a câștigat licitația organizată de CNI.
Investiția a fost estimată inițial la 4,3 milioane de lei, însă a fost câștigată de firma omului de afaceri Marcel Bârsan la un preț de 3,92 milioane de lei. Lucrările încep în această vară după ce va fi făcută proiectarea. Investiția finanțată de CNI prevede și dotarea dispensarului cu mobilier și echipamente medicale de bază.