Un bărbat din județujl Botoșani, care tocmai se întorcea din străinătate, a fost lovit în timp ce aștepta autobuzul în autogara din municipiu. Agresorul, care voia să îl tâlhărească, a fost reținut de polițiști și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit Poliției, individul de 50 de ani a văzut-o pe victimă odihnindu-se pe bancă în autogară și, profitând de faptul că aceasta ațipise, a încercat să îi fure portofelul și telefonul. Botoșăneanul care era tâlhărit s-a trezit și a reacționat, însă, pentru a scăpa, agresorul l-a lovit cu pumnul în față.
Victima, în vârstă de 40 de ani, a făcut plângere la Poliție, iar oamenii legii l-au identificat pe autor. Acesta a fost reținut, iar în cursul zilei de marți a fost arestat preventuiv pentru 30 de zile sub acuzația de „tâlhărie”.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 226 alin. 1 din Codul de procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani formulată în dosarul de urmărire penală nr. 2759/P/2022. Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de luare faţă de acesta a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 223 alin. 2 C.p.p rap. la art. 202 alin. 1-3 ?i alin. 4 lit. e şi art. 233 C.p.p, dispune arestarea preventivă a inculpatului LĂEȘU Constantin, …, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ,,tâlhărie”, faptă prev. și ped. de art. 233 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 21.06.2022 până la data 20.07.2022, inclusiv. În baza art. 230 alin.1 C.p.p dispune emiterea mandatului de arestare preventivă faţă de inculpatul Lăeşu Constantin. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 313 lei – av. Goraş Simona – se va avansa Baroului Botoșani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 21.06.2022, ora 15:50.