Bucurie imensă pe chipurile a zeci de copii sărmani din județele Moldovei. După un an în care școlarii au încercat să ia note cât mai bune a venit şi cadoul mult aşteptat – o vacanţă la mare. Cel care se ocupă de organizarea acestui sejur la Mamaia, pentru al șaselea an la rând, este un întreprinzător din Iași, cu numeroase proiecte umanitare.
Emoții și intensă bucurie pentru copiii care au ajuns prima dată la mare! După un drum lung din Moldova, cei 42 de copii proveniți din familii nevoiașe din județele Iași, Botoșani și Vaslui, au ajuns, în sfârșit, pe litoral, scrie StirileProtv.ro.
Daria are zece ani și este din comuna Popricani, județul Iași. Ne mărturisește că a văzut până acum marea doar la televizor și în fotografii. La rândul ei, Cristina Pruteanu are cinci copii și recunoaște că familia, modestă, nu își poate permite o vacanță la malul mării.
Reporter: Daria ai mai văzut marea până acum?
Daria: ”Nu aceasta este prima oară când o văd este foarte frumos”.
Reporter: Vă permiteți o vacanță de genul acesta?
Cristina Pruteanu, mămică: ”Aaa nu, nu doar dacă suntem chemați de domnul Bogdan dar așa nu avem bani, nu avem cum”.
Visul acestor copii a devenit realitate datorită unui ieşean care construieşte şi case pentru familii defavorizate. Vacanţa este o răsplată mai ales pentru cei care au note bune la şcoală.
Bogdan Ţânaşa coordonator fundația Casa Share: ”Sunt 42 de copii încercăm să îi luăm pe cât mai mulți dintre ei care nu au fost nicodată plecați măcar din satul lor, vedeți și voi greu îi stăpânim, este o bucurie care nu se poate descrie în cuvinte. Vedeți și dumneavoastră acum bucurie acestor copii, sunt minunați”.
Timp de aproape o săptămână copiii se vor distra în staţiunea Mamaia. Mulți au plecat la drum fără să știe la ce să se aștepte.
Este al şaselea an în care autocarul plin de copii pleacă din Moldova spre mut-visata vacanță la mare!