O primărie din județul Botoșani își face garaj la preț de vilă. Este vorba de Primăria comunei Mitoc, cea care a alocat o sumă de aproximativ 100.000 de euro pentru construirea unui garaj pentru utilaje chiar în curtea instituției. Suma este cu atât mai mare, cu cât garajul va fi realizat pe structură metalică.
Administrația din Mitoc a lansat anunțul de licitație pentru a stabili constructorul, iar, potrivit acestuia, garajul ar urma să aibă 239 mp, realizat din stâlpi metalici și acoperit cu tablă cutată, acoperișul fiind tip șarpantă într-o apă. Valoarea totală a lucrărilor a fost estimată la 499.326 lei.
Cu 100.000 de euro poate fi cumpărată sau construită o casă cu etaj în municipiul Botoșani, cu o suprafață comparabilă cu cea a garajul și cu teren inclus.
Încă o localitate din Botoșani va avea rețea de apă. Se vor investi 14 milioane de lei