Șoferița băută care a ucis un botoșănean și trei ieșeni nu recunoaște că era la volan

O șoferiță a ucis joi seara patru muncitori, la Iași, când a intrat peste ei cu mașina. Era băută, sâmbătă a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, dar portalul de știri locale Alo Iași scrie că nu recunoaște că s-ar fi aflat la volan. Femeia ar fi declarat în fața anchetatorilor că nu ea era la volan in momentul producerii accidentului, ci o altă persoană. Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani, este cercetată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Ea a ucis patru angajaţi de la Citadin care lucrau la asfaltarea unei guri de canal, pe care i-a lovit în plin. Mașina pe care o conducea, un Alfa Romeo, a fost grav avariată și șoferița a fost scoasă de la volan, urcată în Salvare și transportată la spital. A plecat de acolo după ce a primit îngrijiri medicale, fără ca polițiștii care îi măsuraseră alcoolemia să știe. Au căutat-o apoi vineri mai multe ore, au găsit-o într-un centru comercial, au reținut-o, iar sâmbătă seara a fost arestată preventiv.

Botoșăneanul mort în tragedia rutieră produsă de o șoferiță băută pe o stradă din municipiul Iași are 54 de ani și este din localitatea Buimăceni din comuna Albești. El se numește Ion Cojocaru și era angajat al societății comerciale Citadin SA de 20 de ani.

El a murit pe loc, după ce o mașină condusă de o tânără de 38 de ani, aflată sub influența băuturilor alcoolice, a intrat într-un grup de muncitori ai societății Citadin SA, societate aflată în subordinea Consiliului Local Iași.

În urma accidentului, patru persoane, printre care și botoșăneanul Ion Cojocaru, au murit, iar alte patru au fost rănite.

 

El este botoșăneanul mort în accidentul rutier produs de o șoferiță băută, la Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *