Depozitul de deșeuri de la Stăuceni riscă să fie închis de la 1 iulie. Autorizația de mediu va fi suspendată de la 1 iulie, iar între timp operatorul își poate rezolva problemele de la depozit ori să conteste decizia în instanță. Potrivit directorului Agenției de Mediu Botoșani, ca urmare a acestui lucru, pot apărea tot felul de probleme, printre care neridicarea gunoiului. El susține că aceste riscuri și le asumă operatorul și Consiliul Județean.
„Situația poate deveni și mai gravă decât este pentru că digul perimetral care protejează depozitul are crăpături consistente și la o alunecare de teren se poate duce tot levigatul în aval, în acumulare. Acesta este riscul enorm”, a declarat directorul APM.
Agenția pentru Protecția Mediului Botoșania decis suspendarea Autorizației Integrate de Mediu începând cu 1 iulie 2022. Potrivit sursei citate, suspendarea se va menține „până la eliminarea cauzelor care au determinat suspendarea și anume măsurile stabilite de Garda Națională de Mediu- Comisariatul Județean Botoșani”.
Astfel, pe perioada suspendării autorizației integrate de mediu, desfățurarea activității este interzisă.
Incendiu la depozitul de gunoi
Pompierii botoșăneni au acționat duminică seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deșeuri de la Stăuceni. Evenimentul a fost anunțat puțin înainte de ora 19.00, la fața locului ajungând, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă. Cauza incendiului a fost: autoaprindere, spun pompierii.
„Incendiul a fost lichidat. Cu ajutorul a trei buldoexcavatore se intervine pentru răscolirea deșeurilor în vederea identificării și eliminării eventualelor focare. La fața locului sunt prezenți și reprezentanții ai Consiliului Județean Botoșani, Agenției de Protecție a Mediului și ai Gărzii de Mediu.”, arată ISU Botosani.