Un tânăr din județul Botoșani a urcat beat și fără permis de conducere la volan. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 19 iunie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 33 de ani, din comuna Hilișeu Horia, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 18 iunie 2022, ar fi condus pe Calea Plevnei, din municipiul Dorohoi, un autoturism fiind sub influenta alcoolului, 1, 38 mg/l pe etilotest și fără a deține permis de conducere. Mai mult decât atât, acesta nu a oprit la semnalele polițiștilor rutieri, fiind urmărit și ulterior, blocat în trafic.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele, potrivit sursei citate.