FCSB bifează primul transfer important al verii, tot pe filiera FC Botoșani. Gigi Becali a ajuns la un acord cu Valeriu Iftime pentru transferul internaționalului camerunez Joyskim Dawa. FCSB își acoperă postul deficitar din echipă, cel de fundaș central. Dawa, 26 de ani, a semnat contractul, informație confirmată și de Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru FANATIK.
Fundașul central camerunez în vârstă de 26 de ani a fost propus la FCSB chiar de patronul celor de la FC Botoșani, după ce vicecampioana României s-a despărțit de Paulo Vinicius și Andrei Miron.
”Domnul Becali, dacă vrea să audă televizorul, să fie foarte atent la Dawa! Dacă prinde ritm, pleacă cu milioane de euro de acolo! El are oferte. Cum vine o ofertă pentru un fotbalist de-al meu, cum mi-l debusolează total. El mai are doi ani la mine, nu-i dau drumul, dar cu o ofertă bună poate pleca. Sunt discuții, din Bulgaria, și acolo știți cine, din Ungaria am ofertă foarte bună, din Portugalia”, spunea Iftime la începutul lunii.
Transferul lui Joyskim Dawa s-a realizat în ciuda faptului că Gigi Becali spunea în urmă cu ceva vreme că are un pact cu patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, prin care dacă unul își dorește un jucător, celălalt nu se bagă peste el.
”Foarte bine că mi l-a propus Iftime pe Dawa, dar nu mă interesează pe mine. Nu mă bag peste Mihai Rotaru. Am o înțelegere cu el, iar eu o respect. Mi-a transmis că el îi vrea pe Dawa și Ișfan la Craiova, iar eu nu mă mai interesez de acești jucători. Îl las pe Mihai Rotaru să îi oferteze el. O să caut eu pe alții”, afirma Becali.
Fotbalistul camerunez este unul dintre remarcații lui Ilie Dumitrescu, acesta propunându-l pentru transfer marilor echipe din campionatul României: ”Eu le dau un sfat tuturor celor care caută un fundaș central, acest Dawa. Nu știu cât costă, dar să se uite la el. Ar fi bun la orice echipă de top, aici includ și Craiova, și FCSB. Chiar și Petrescu l-a remarcat”.
Joyskim Dawa a evoluat în 31 de partide pentru FC Botoșani, în ultima ediția în Casa Pariurilor Liga 1, și a marcat 4 goluri. Internaționalul camerunez a fost adus gratis de FC Botoșani în vara trecută de la formația letonă Valmiera FC.