Specialiştii avertizează că există o creştere exponenţială în ceea ce priveşte tulburările legate de consumul de alcool şi implicit a celor care se urcă la volanul unui autovehicul după ce au băut. Dacă atunci când este consumat în cantităţi mici, alcoolul este „euforizant şi dezinhibant”, odată cu creşterea cantităţii consumate încep să se vadă efectele distructive ale acestuia, scrie ZiaruldeIasi.ro.
„De la câteva pahare în plus deja intră în acţiune efectul depresant al alcoolului, ceea ce înseamnă că este sinonim cu o amorţeală a simţurilor, ca o sedare. Atunci sunt afectate şi reflexele şi tot ce înseamnă orientarea, judecata, tot ceea ce reprezintă abilităţile de a conduce, inclusiv sesizarea pericolului”, a explicat medicul psihiatru Ovidiu Alexinschi, coordonatorul programelor „No addict”. Acesta spune că este o tendinţă care se observă în special în ultimii opt-nouă ani, fiind afectate în special persoanele tinere.
„Ca să ajungi să ai probleme cu consumul de alcool, să fii dependent, este nevoie de aproximativ zece ani ca să începi să ai probleme majore, spre deosebire de drogurile de mare risc unde timpul este mult mai scurt. Segmentul tinerilor este cel mai vulnerabil pentru că ei încep din adolescenţă, obişnuiţi cu sucuri usor alcoolizate, o tranziţie cât se poate de lină către consumatorul adult, tocmai pentru a fi obişnuiţi cu ceea ce înseamnă alcoolul. Asta duce în timp la dependenţă în funcţie de cantitate, de obiceiul de consum”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi.
Medicul mai spune că, deşi în continuare este mai mare numărul bărbaţilor care devin consumatori cronici de alcool, se observă că a crescut şi numărul femeilor care ajung să fie dependente. „În general, tiparul de consum la femei este uşor diferit de cel la bărbaţi. Dacă bărbaţii consumă alcool în grupuri, la petreceri, terase, femeile au un comportament mai ascuns, consumă mai mult acasă pentru că este de pe o parte stigmatizarea, dar şi concepţia că femeia trebuie să aibă grijă de gospodărie, de copii. Avem probleme uriaşe cu consumul de alcool în România, poate că cea mai mare problemă de sănătate publică este cea legată de alcool”, a concluzionat medicul Ovidiu Alexinschi.