Un pompier, aflat în timpul liber, a salvat un bărbat căzut într-o fântână cu o adâncime de peste 10 metri. S-a întâmplat în această după-amiază, în localitatea Cândești.
Plutonierul adjutant Daniel Bogdan Savin se îndrepta spre casă după ce își vizitase socrul, când a observat o femeie care făcea semne disperată. A înțeles că se întâmplă ceva grav și a alergat să vadă despre ce este vorba. Vecinul socrului repara pompa din interiorul fântânii, iar la un moment dat scara s-a rupt, iar bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a căzut în gol. Acesta a reușit să se agațe de un tub deasupra apei, dar și-a rupt piciorul drept.
Înainte de a evalua situația a rugat o vecină să sune la 112 și să anunțe evenimentul.
”A mers până acasă, a luat două chingi și două brâie și s-a întors la fața locului. S-a echipat imediat și, ajutat de pompierii voluntari din comuna Cândești, dar și de ceilalți localnici a coborât în fântână. L-a legat pe bărbat cu un brâu și o chingă și s-a asigurat că poate fi adus la suprafață, în siguranță. Între timp, la fața locului au ajuns un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Siret, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Nu este prima dată când plutonierul adjutant Daniel Bogdan Savin, din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, a salvat o persoană dintr-o fântână.
Pe 15 august 2020 a salvat un tanar de 35 de ani, căzut într-o fântână adâncă de 22 de metri. 10 minute a durat ca Daniel să îmbrace kitul de salvare, să coboare 22 de metri, să intre în apa rece și să scoată cu ajutorul dispozitivului făcut de colegii lui victima la suprafață. 10 minute care au însemnat viața unui om, pentru că deja acesta se afla în șoc hipotermic.
În urma acestei intervenții, pompierul a primit distincția „Emblema de onoare a I.G.S.U.” din partea Ministerului Afacerilor Interne.