Guvernul suspendă angajările la stat de la 1 iulie 2022. Vor fi însă excepții

Guvernul vrea să suspende, de la 1 iulie 2022 și până la finalul acestui an, ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice, pentru a reduce din cheltuieli și a se încadra în ținta de deficit, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență aflat joi pe agenda Executivului.

Guvernul vrea să adopte joi o ordonanță de urgență care prevede suspendarea, în perioada 1 iulie 2022-31 decembrie 2022, a ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepția posturilor unice, din instituțiile și autoritățile publice.

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin post unic, se înțelege:

  • a) acel post ale cărui atribuții, prin conținutul și natura lor, sau responsabilității stabilite, nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică;
  • b) un post dintre cele aflate în structura în care există numai posturi vacante.

(3) Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022, se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată, se arată în proiectul de OUG.

Alte excepții la angajarea la stat după 1 iulie 2022

Prin excepție de la prevederile de mai sus, în cazuri temeinic justificate, prin Memorandum aprobat în ședința Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice prevăzute (…) cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget, se arată în Nota de fundamentare.

Totodată, prin excepție de la prevederile alin.(1), în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile publice locale prevăzute la alin.(1) lit.b), se poate face pe baza solicitărilor temeinic justificate ale ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.

Sursa:hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *