Un bărbat din județul Constanța care a atacat cu o șurubelniță un taximetrist și fugit cu taxiul a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare în regim de detenție. Marius Valentin Fieraru, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat, în primă instanță, de Judecătoria Dorohoi, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt.
Condamnarea lui Ferariu a avut loc pe 25 mai, însă constănțeanul, care locuia ilegal în casa unei tinere din Suharău, a contestat, pe 10 iunie, condamnarea.
Infracțiunile au fost săvârșite pe 9 noiembrie 2021, când Marius Valentin Fieraru a apelat la serviciile unui taximetrist de 63 de ani pentru a-l transporta până în comuna Suharău. Când a ajuns la destinație, agresorul a refuzat plata cursei și cu o șurubelniță l-a atacat pe taximetrist.
După ce l-a dat jos din mașină, bărbatul din Constanța a fugit la volanul taxiului, pe care l-a avariat când a fost urmărit de polițiști. Bărbatul a fost prins abia după ce polițiștii au făcut uz de armă, trăgând zece focuri de avertisment.
Solutia pe scurt:
Condamnă pe inculpatul Fieraru Marius Valentin, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233, art. 234 alin.1 lit. a și e Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr. pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare În baza art. 67 alin. 2 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
Condamnă pe inculpatul Fieraru Marius Valentin pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (două acte materiale) prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d cu aplicarea art. 35 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr. pen. la pedeapsa de 1 (un an) închisoare.
Condamnă pe inculpatul Fierariu Marius – Valentin, pentru săvârșirea infrac?iunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod pr. pen. la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare. În baza art.38 alin.1 Cod penal rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare.