Trei societăți comerciale din Botoșani au fost amendate de polițiști, în minivacanța de Rusalii, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani. Este vorba despre societăți pentru care administratorii nu au respectat prevederile legale privind paza obiectivelor.
Potrivit sursei citate, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor, peste 250 de polițiști s-au aflat, în medie, zilnic, la datorie, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
În cadrul activităților desfășurate pe raza întregului județ au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei, 3 dintre acestea fiind aplicate reprezentanților unor societăți comerciale, pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor.