Un caz incredibil s-a înregistrat, în această săptămână, în comuna Văculeşti. O femeie în vârstă de 64 de ani a fost lovită cu ciocanul în cap de bărbatul care nu avea voie să se apropie de ea. Potrivit anchetatorilor, autorul are 70 de ani şi avea o relaţie de concubinaj cu victima.
Botoşăneanul primise ordin de protecţie, însă a decis să îl încalce. A venit la domiciliul femeii și i-ar fi dat cu un ciocan în cap, producându-i leziuni grave.
După comiterea faptei, bărbatul a fost reţinut de poliţişti, iar vineri a primit şi mandat de arestare preventivă, pe motiv că ar fi săvârşit mai multe infracţiuni, printre care violarea de domiciliu, lovirea sau alte violenţe, ameninţarea şi nerespectarea ordinului de protecţie, dar şi violarea de domiciliu.
Solutia pe scurt:
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi în dosarul nr. 1950/P/2021 din data de 10.06.2022 şi în consecinţă: În temeiul art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) C.p.p, art. 223 alin. 1 lit d şi alin. 2 C.p.p. şi art. 226 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului HORODINSCHI CONSTANTIN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de violarea de domiciliu, lovirea sau alte violenţe, ameninţarea şi nerespectarea ordinului de protecţie, prev. şi ped. art. 193 alin. 1 C.pen., art. 224 alin. 1 C.pen., art. 206, alin. 1 din Codul Penal şi art. 47, alin. (1) raportat la art. 38, al. (1), lit. e) şi h) din Legea nr. 217/2003 rep., toate cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, amenintarea si ,violarea de domiciliu, fapte prev. de art. 206, alin. 1 ?i art. 224 alin. 1 din Codul penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.06.2022 şi până la data de 09.07.2022, inclusiv.