Municipalitatea botoșăneană a făcut încă un pas pentru reabilitarea stadionului municipal. O firmă din Iași va realiza documentația pentru Compania Națională de Investiții (CNI). Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost semnat contractul cu firma Filips Art Design Iaşi pentru realizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI), pentru 270.000 lei. După finalizare aceasta va fi trimisă la Compania Naţională de Investiţii, cea care va finanţa proiectul.
„Am încredere că este o firmă serioasă și nu mai reziliem contractul așa cum am făcut-o rândul trecut. Termenul de proiectare este de trei luni. Am semnat ordinul de începere și se lucrează la această documentație, după care, așa cum am spus, o vom trimite la CNI”, a spus Cosmin Andrei.
Edilul susținea, la începutul acestui an, că la stadionul municipal există un proiect foarte ambițios în care se propune construirea unor facilități adiacente stadionului, clădiri care să deservească și alte entități care pot desfășura acolo activități chiar și comerciale.