O distincție post-mortem a fost acordată, duminică, la Botoșani de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Prea Sfințitul Teofan. Prezent la ceremonia de sfințire a „Troiței martirilor” de la Penitenciarul Botoșani, ÎPS Teofan a acordat distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Dosoftei” pentru mireni fostului director adjunct al unității de detenție din Botoșani Cristina Livadariu, care s-a stins din viață în urmă cu aproape o lună.
Distincții similare au primit toți comandanții de după Revoluție. Este vorba de Adrian Bahmătă, Marius Hliban, Viorel Paraschiv, Dan Brehuiescu, fostul director Cristian Ieremie și actualul director Dumitru-Daniel Pînzariu.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, a oficiat, duminică, sfințirea “Troiței Martirilor’’ de la Penitenciarul Botoșani, ridicată în memoria celor ce au suferit în închisoare la Botoșani în perioada 1952-1964, pentru idealuri de dreptate, adevăr și credință sfântă, transmite printr-un comunicat Penitenciarul Botoșani. Ca această troiță mai sunt trei în județul Botoșani: la Vlădeni, Brehuești și Curtești. Toate au fost sfințite în 2006.
Evenimentul a avut loc în curtea exterioară a unității, începând cu ora 15.00 și a fost onorat de prezența Înalt Prea Sfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și distinși oaspeți. De asemenea, au participat foști directori care au condus această unitate în ultimii 30 de ani, reputați profesori specialiști în istorie, precum și angajați ai așezământului de detenție. Fiind o manifestare ce se desfășoară în afara spațiului de deținere, accesul a fost liber tuturor persoanelor care au vrut să asiste la eveniment.