Echipa „Frații Jderi”, Școala Gimnazială nr.17 din Botoşani, a câștigat ediția din acest an a competiției naționale Euro Quiz. Finala concursului organizat de Comisia Europeană a avut loc vineri, 3 iunie 2022.
Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației, au organizat, în cadrul inițiativei „Campaniile Educaționale pe teme legate de U.E.”, a 11-a ediție a concursului național Euro Quiz. Competiția a fost organizată împreună cu Ministerul Educației din România și este cuprinsă în Calendarul competițiilor naționale pe discipline școlare la care participă elevi români, în anul școlar 2021-2022.
Anul acesta, în urma competiției desfășurate online, dintre cele 198 de echipe finaliste care au ajuns până în etapa națională, echipa „Frații Jderi”, Școala Gimnazială nr.17 din Botoşani, alcătuită din cei patru elevi: Stoian Raul, Ivancescu David Vlad, Constantin Nicolas, Marin Răzvan, coordonați de dnul. profesor Lorin Dascaliuc, s-a situat pe primul loc răspunzând corect la toate cele 50 de întrebări în doar 16 minute și 10 secunde.
Cu această ocazie, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, a transmis următorul mesaj: „Îi felicit pe câștigătorii ediției din acest an a Euro Quiz, echipa „Frații Jderi”, pentru rezultatul pe care l-au obținut în cadrul competiției, dar și pentru seriozitatea, atenția și ambiția de care au dat dovadă pe tot parcursul concursului! De asemenea, doresc să le transmit felicitările noastre și celorlalți finaliști din faza națională, precum și tuturor elevilor care au participat, anul acesta, la Euro Quiz și ne-au demonstrat tuturor cât sunt de ambițioși și de dornici să învețe și să afle lucruri noi. Un gând special de apreciere se îndreaptă și către profesorii coordonatori, cărora le mulțumesc pentru că au ales să se implice, alături de elevii lor, în acest proiect”.
Ediția din acest an a concursului a marcat o premieră, fiind prima care se adresează întregului ciclul gimnazial, și nu doar claselor a V-a și a VI-a. Participarea la această competiție presupune ca elevii să răspundă corect, într-un timp limitat, la întrebări din diverse domenii de activitate (istorie, artă, gastronomie).
1.032 echipe formate din elevi din toată țara s-au înscris pentru a participa la concurs.
În urma rezultatelor obținute la etapa județeană, care s-a desfășurat pe data de 16 mai 2022, 198 de echipe s-au calificat în finala organizată astăzi, 3 iunie 2022.
Pe lângă premiul cel mare, vor fi oferite diplome de participare tuturor membrilor echipelor, inclusiv profesorilor, înscriși în concursul național Euro Quiz 2022.
Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe data de 8 iunie 2022, la București, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România.