FOTO! Au început lucrările de extindere a Cimitirului Eternitatea din Botoșani

Lucrările de extindere a Cimitirului Eternitatea din municipiul Botoșani au început, informează reprezentanții Primăriei Botoșani. Lucrările au demarat cu amenajarea unui sistem de colectare a izvorului de suprafață existent pe amplasamentul unde vor fi amenajate noile locuri de înhumare. De asemenea, se lucrează și la terasament.

În cadrul proiectului vor mai fi realizate rețele de canalizare menajeră și ape pluviale, se vor amenaja alei pietonale și pentru accesul persoanelor cu dizabilități și carosabile, parcare de 60 de locuri pentru autoturisme și 2 autocare, iluminat public de siguranță. De asemenea, se vor amenaja spații verzi, se va amplasa mobilier urban, dar și camere de supraveghere.

”Una din marile probleme ale municipiului Botoșani va fi rezolvată în maxim 18 luni. Acesta este termenul până la care extinderea Cimitirului „Eternitatea” va fi finalizată. Prin proiect, al cărui șantier a fost deja deschis, vor fi amenajate aproximativ 7.000 noi locuri de înhumare pe o suprafață care cuprinde 67 de parcele. În momentul de față se lucrează la terasament și amenajarea unui sistem de colectare a izvorului de suprafață existent pe amplasamentul unde vor fi amenajate noile locuri de înhumare. Vor mai fi realizate rețele de canalizare menajeră și ape pluviale, alei pietonale și carosabile, parcare, platformă pentru pubele, iluminat public, spații verzi sau amplasare de mobilier urban”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Valoarea investiției este de 4,3 milioane lei fără TVA. Cimitirul „Eternitatea” datează din anul 1880 și are în jur de 8.000 de locuri de veci. În acest cimitir își dorm somnul de veci și boieri care au lăsat moștenire orașului clădiri monument istoric deosebite.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *