Proiectele de alimentare cu gaze naturale a trei comunități botoșănene vor fi finanțate prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, informează printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani. Este vorba de proiectele de înființare a rețelelor de distribuție gaze naturale în comunele Răchiți și Stăuceni și cel al Asociației de Dezvoltare Intercomunitare din care fac parte comunele Sulița, Albești și Trușești.
„Am promis o guvernare eficientă, orientată spre nevoile oamenilor și dezvoltarea comunităților locale și asta facem. Proiectele de înființare a rețelelor de distribuție gaze naturale în comunele Răchiți, Stăuceni, Sulița, Albești și Trușești au fost aprobate de către Ministerul Dezvoltării și vor fi finanțate prin intermediul Programului Național de Investiții «Anghel Saligny». Cele trei proiecte reprezintă 4% din totalul proiectelor de pe această axă aprobate de către minister. Ne dorim o dezvoltare accelerată și facem toate demersurile ca această să se producă cât mai repede. Sprijinim toate investițiile care aduc plus valoare pentru județul nostru”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectul comunei Răchiți are o valoare de 48 de milioane de lei, cel al comunei Stăuceni de 24 milioane de lei, iar cel al ADI Sulița – Albești – Trușești de 130 de milioane de lei.
„Vorbim de proiecte în valoare totală de peste 200 milioane de lei, adică de peste 40 de milioane de euro. Sunt bani mulți pe care Guvernul îi alocă pentru dezvoltarea județului Botoșani”, a mai spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Cele trei proiecte aprobate fac parte din rândul proiectelor preluate de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Celelalte proiecte depuse în cadrul PNI „Anghel Saligny” de către autoritățile locale botoșănene vor fi evaluate și aprobate în perioada următoare, mai precizează CJ