Un tânăr din județul Botoșani a mers la furat, deși era monitorizat de polițiști, el aflându-se sub control judiciar pentru alte fapte similare comise anterior. Botoșăneanul a fost reținut vineri sub acuzația de furt, iar Judecătoria Darabani a respins propunerea de arestare preventivă a acestuia.
Procurorul de caz a făcut contestație și Tribunalul Botoșani a admis, marți, contestația și a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 zile. Acum, tânărul se află în arestul Poliției din Botoșani.
Soluția pe scurt:
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani împotriva încheierii camerei de consiliu din data de 24 mai 2022, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Darabani în dosarul nr. 884/217/2022. Desfiinţează încheierea atacată şi, în rejudecare, Admite sesizarea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani. În temeiul art. 215 alin. 7 Cod procedură penală raportat la art. 242 alin. 3 raportat la art. 223 alin. 1 lit. d şi alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Dobrincu Rafael Cătălin pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii efective în executare a prezentei.