Fostul ofițer DGA, Tiberiu Furdui, va fi înmormântat la Vorona. Acesta va fi condus pe ultimul drum la data de 5 iunie. Slujba de înmormântare va fi oficială la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Vorona Centru, începând de la ora 12.00.
„Ai plecat,Tibi dragul meu! Discret, asa cum ti-a fost viața!Ai fost in primul rând cel mai bun prieten, ai iubit mult oamenii deși ii vedeai tot mai puțin. Nu te-a lăsat sănătatea ta precară din ultimii 20 de ani. Ai fost pentru copii si nepotica, tata si bunicul cel vesel si bun. Știu că in sufletul tău ai fi dorit poate să fii in Tisa ta natală, dragostea vieții tale, insă respectul față de mine te-a determinat să te lași in voia mea. Drum bun dragul nostru, OM iubit de toți cei ce l-au cunoscut”, a spus Tatiana Furdui.
Colonel în rezervă, Tiberiu Furdui s-a stins din viață în noaptea de miercuri spre joi, într-un spital din București, unde a fost internat din cauza unei boli crunte.
A lucrat în DGA de la înfiinţarea instituţiei, în 2006, s-a pensionat la vârsta de 56 de ani. Furdui a fost cel mai longeviv purtător de cuvânt din istoria Poliţiei din Botoşani, acesta ocupând această funcţie aproximativ zece ani.
Tiberiu Furdui a venit în Botoşani în 1993, după ce a lucrat ca ofiţer de poliţie la Poliţia oraşului Lupeni (Hunedoara).