Se anunță schimbări în Codul Rutier. Documentul adoptat de Guvern aduce noi modificări pentru şoferi

Se anunţă schimbări importante în Codul Rutier, după ce Guvernul a adoptat hotărârea privind Strategia Naţională pentru Siguranţa Rutieră. Guvernul a adoptat Strategia Naţională pentru Siguranţa Rutieră. Aceasta are rolul de a reduce cu 50 la sută numărul de decese și de răniri grave cauzate de accidentele rutiere.

Potrivit Strategiei Naţionale privind Siguranţa Rutieră, 300 de radare mobile şi 500 de camere video vor fi montate pe şoselele din ţară, iar şoferii care încalcă legea vor fi amendaţi automat.

De asemenea, ministrul Transporturilor anunţă că vor fi instalate 1.000 de limitatoare de viteză, vor fi construite o sută de pasarele şi pasaje subterane pietonale în toată ţara.

„Am aprobat, în ședința de Guvern, Strategia Naţională Pentru Siguranţă Rutieră (2022-2030), jalon din PNRR îndeplinit cu o lună mai devreme față de termenul asumat. Prin această Strategie, dorim să reducem cu 50% numărul de decese și de răniri grave cauzate de accidentele rutiere.

Finanțarea măsurilor va fi asigurată prin PNRR și POT și se va ridica la o valoare totală de 617,6 milioane de euro. Suma prin PNRR este de 219 milioane euro.

Proiectele majore incluse in Strategia Națională pentru Siguranță Rutieră sunt:

– Separarea căilor de trafic auto și pietonal prin denivelarea acestora: 447,5 milioane de euro;

– Măsuri de siguranță pasivă (parapete rutier din beton, montarea parapetelor marginale cu cabluri pe DN 7C- Transfăgărășan, DN 67 C – Transalpina, și alte sectoare de drumuri montane): 61,8 milioane de euro;

– Semnalizare, marcaje și amenajări rutiere: 50,45 milioane de euro;

– Digitalizarea elementelor de siguranța circulației (Sistem de Management al Semnalizării Rutiere, Verticale, Orizontale și a Elementelor Pasive de Siguranță Rutieră, soft, dispozitive IT, achiziționarea a 1000 limitatoare de viteză, 300 radare mobile și 500 camere video conectate într-un sistem integrat): 47,6 milioane de euro;

– Iluminat pe timp de noapte și dispozitive luminoase și reflectorizante: 10,2 milioane de euro.

Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră pentru perioada 2022-2030 abordează siguranța rutieră într-un mod integrat şi multidisciplinar:

– introducerea unui sistem de management al vitezei, concomitent cu reglementarea unor sancţiuni mai aspre pentru încălcarea legii;

– intensificarea programelor de educaţie şi formare continuă, formală şi informală;

– alinierea la standardele tehnice şi la normele specifice prevăzute pentru siguranța vehiculelor care funcționează cu hidrogen, precum și pentru vehiculele conectate și autonome, inclusiv pregătirea infrastructurii rutiere pentru circulația acestor vehicule;

– eficientizarea sistemului naţional de intervenţii în caz de urgenţă prin îmbunătăţirea mijloacelor tehnice de intervenţie la evenimentele rutiere

– măsuri pentru utilizarea drumurilor în condiții de siguranță, inclusiv prin reducerea limitelor de viteză în anumite zone sau pe anumite drumuri, în funcţie de datele privind accidentele, analiza riscurilor şi de cele mai bune practici de la nivelul Uniuni Europene, precum și revizuirea normelor de circulaţie, inclusiv asigurarea priorităţii pentru utilizatorii vulnerabili;

– inspecţii şi verificări sporite în materie de siguranţă rutieră;

– campanii de informare și conștientizare destinate publicului general”, a scris Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, într-o postare pe Facebook, informeaza RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *