Direcția de Sănătate Publică Botoșani transmite recomandările Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile pentru a ne proteja de înțepăturile de insecte. Astfel, pentru a preveni infestarea cu căpușe, trebuie respectate următoarele măsuri:
- Purtarea unor haine deschise la culoare cu pantaloni lungi introduși în șosete de culoare
deschisă și textură mai deasă.
- Purtarea unor pantofi sport deschişi la culoare fără orificii sau decupaje; papucii/ sandalele
sunt excluse.
- Utilizarea DEET (Dietil toluamidă) drept repelent prin aplicare pe pielea ce va veni în contact
cu zone infestate de căpuşe (mâini, braţ–antebraţ, etc) şi utilizarea de repelenţi pe bază de
permetrin prin pulverizări asupra hainelor (în special pantofi, şosete, pantaloni, etc).
- Tratarea (spălarea şi uscarea cel puţin 1 h cu aer cald/ fierbinte) hainelor folosite în teren
după activităţi desfăşurate în zone cu potenţial de infestare cu ixodide.
- Inspectarea corpului cu atenţie; căpuşele se pot fixa oriunde fără a provoca disconfort la
ataşare sau în timpul hrănirii.
- Înlăturarea promptă a căpuşelor în cazul în care sunt găsite pe corp; acestea vor fi înlăturate
cu ajutorul unei pensete cu vârful bont (fără cioc) prin prinderea cât mai aproape de piele şi
tragerea în sus, astfel încât rostrul căpuşei să nu rămână în piele. După înlăturarea
căpuşelor, pielea se va dezinfecta cu alcool (70%) şi se va aplica un unguent conţinând un
antibiotic cu spectru larg.
CUM NE FERIM DE INFECȚIA CU VIRUSUL WEST NILE
Țânțarii transmit agenți patogeni care produc îmbolnăviri la om și la animale. Bolile cele mai răspândite sunt arbovirozele, dintre aceste făcând parte și infecția cu virusul West Nile.
Cum să evităm înțepăturile de țânțari?
– purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi, dacă ieșim seara din locuințe sau ieșim seara în parc la plimbare sau când mergem în pădure, la pescuit, în Delta;
– utilizând substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor comercializate în farmacii (DEET,
icaridin/ picardin, IR 3535), în concordanță cu instrucțiunile de pe etichetă, pe care să le aplicăm
pe părțile descoperite ale corpului;
– împiedicând pătrunderea țânțarilor în casă (plase protecție la ferestre/uși);
– utilizând substanțe insecticide în locuință/în jurul locuinței;
– utilizând în locuință aerul condiționat;
– utilizând plase împotriva țânțarilor în jurul paturilor în cazul în care nu sunt disponibile celelalte măsuri menționate anterior sau dacă dormiți în aer liber.
– acoperind pătuțul copilului sau căruciorul cu plase împotriva țânțarilor.