În zilele de 1 și 2 iunie 2022, în intervalul orar 22.00 – 05.00, se va desfășura operațiunea de dezinsecție în vederea combaterii țânțarilor, căpușelor și a altor insecte, în mai multe zone din municipiul Botoșani.
Potrivit Primăriei Botoșani, operațiunea de dezinsecție se va efectua doar pe perioada nopții, urmând să înceapă cu data de 1 iunie, de la ora 22.00.
În intervalul orar menționat se execută operațiunea de dezinsecție începând cu zonele cele mai vizitate, astfel că botoșănenii pot folosi din nou aceste parcuri, de la orele dimineții, chiar dacă și pe data de 2 iunie, tot de la ora 22.00, va fi demarată o nouă operațiune de dezinsecție.
”Substanțele utilizate la operațiunea de dezinsecție nu sunt periculoase pentru cetățeni! Evitarea zonelor în care se desfășoară operațiunea de dezinsecție, timp de 10 ore, este doar o recomandare. Parcurile nu vor fi închise! .Acțiunea de dezinsecție a celor mai accesate zone din municipiul Botoșani este necesară și în regim de urgență, în vederea evitării unor evenimente neplăcute și riscante pentru sănătate!”, precizează reprezentanții Primăriei.
Zonele în care se vor executa operațiunile de dezinsecție: Parcul Mihai Eminescu, Parcul Curcubeului, Parcul Tineretului, Parcul Ferdinand (în vecinătatea Primăriei Municipiului Botoșani), Parcul Laval (în zona Casei Tineretului), Parcul Filateliei, Parcul Sucevei, Parcul Cornișa, Parcul Junior, Parcul Gheorghe Avramescu, Pietonalul Unirii, Bulevardul Mihai Eminescu, Parcul din apropierea Capelei Militare și Parcul din apropierea Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”