Inundațiile provocate de ruperea de nori de luni după-amiază au produs pagube în comuna Vârfu Câmpului din județul Botoșani. Potrivit primarului Maria Huțu, natura s-a dezlănțuit și o ploaie torențială cu 50 l/mp, gheață, fulgere și tunete a cuprins întreaga zonă. Apele au adus mâl, prundiș și au ajuns inclusiv în curțile și grădinile oamenilor, „distrugând totodată drumurile sătești și comunale”.
Potrivit Mariei Huțu, echipa de intervenție a Primăriei s-a mobilizat exemplar și a venit în sprijinul cetățenilor afectați de dezastru.
„De asemenea au acționat cu responsabilitate in zonă și echipa de la Districtul Vârfu Câmpului. Primărie, District și cetățeni, un exemplu notabil de unitate, solidaritate și întrajutorare”, a spus primarul.
Meteorologii anunță că vremea se va schimba radical
Vin zile călduroase iar de astăzi vom înregistra valori de 30-31 de grade Celsius în mare parte din ţară. Directorul ANM, Elena Mateescu, anunţă că în primele zile din prima lună de vară vor fi 33, posibil chiar 34 de grade Celsius, în zonele de câmpie.
„Este posibil să consemnăm deja în primele zile un disconfort relativ ridicat, având în vedere şi faptul că valori de temperaturi ridicate, asociate cu gradul mare de umezeală în atmosferă, vor determina această stare de disconfort termic”, a spus Elena Mateescu.
„Căldura vine la pachet şi cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Chiar şi mâine contăm pe fenomene de instabilitate atmosferică în zonele montane, submontane, dar şi în partea de centru şi est a ţării. Consemnăm cantităţi de precipitaţii de 15-25 de l/mp, izolat căderi de grindină„.
Potrivit directorului ANM, în zilele cele mai călduroase din a doua parte a acestei săptămâni, pe parcursul serilor, căldura acumulată poate să determine şi averse torenţiale, căderi de grindină şi vijelii.
„Nu excludem ca în următoarele trei luni fenomenele meteorologice să fie dintre cele mai extreme„, a mai spus Elena Mateescu.