Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat, sâmbătă, 28 mai, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului cinegetic și a respectării legislației privind regimul deținerii câinilor periculoși sau agresivi. În cadrul activităților desfășurate au fost instruiți 13 deținători de ogari și metiși ai acestora, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Botoșani, Delia Nenișcu.
Totodată, au fost identificate 35 de exemplare de ogari sau metiși, la domiciliu, și 4 exemplare pe fondul de vânătoare.
În urma activităților au fost aplicate 17 sancțiuni în valoare de peste 21.000 de lei, dintre care, 4 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind vânătoarea și protecția fondului ginegetic, iar 9 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind aprobarea programului de gestionarea a câinilor fără stăpân.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și a Serviciului pentru Acțiuni Speciale.