A pus o tavă cu pâine la copt, dar a uitat să închidă cuptorul înainte de a pleca de acasă. Fumul degajat în urma arderii i-a alarmat pe vecini, care au sunat după ajutor. S-a întâmplat, sâmbătă dimineață, într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Aleea Amurgului din municipiul Botoșani.
Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului.
”Pompierii au intrat în apartament pe un geam de la balcon și au îndepărtat pericolul. Din fericire, întâmplarea nu a avut consecințe grave”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.