Începând din acest an, tichetele de vacanță vor fi disponibile numai pe suport magnetic, pe un card alimentat cu 1.450 de lei, aceeași sumă ca și până acum.
În pragul sezonului estival, cardurile de vacanță pentru 2022 au început să fie încărcate, o măsură așteptată cu nerăbdare atât de turiști, cât și de hotelieri. Voucherele de vacanță vor putea fi folosite numai pe teritoriul țării noastre, iar în cazul celor rămase neutilizate din 2019 și 2020, termenul de valabilitate a fost prelungit până în iunie 2022, astfel că turiștii mai au o șansă pentru a profita de ele. Perioada de valabilitate a voucherelor emise în 2022 este de un an, însă o altă veste bună pentru turiști este că statul va oferi în mod recurent aceste tichete până în 2026 inclusiv.
De aceste vouchere se vor putea bucura salariații din sectorul bugetar, care au început deja să primească sumele pe card, însă și cei din mediul privat pot beneficia de tichete de vacanță, în cazul în care companiile lor iau o decizie în acest sens.
Odată ce intră în posesia voucherelor de vacanță, turiștii pot începe să-și facă planuri pentru următoarele sejururi. Tichetele pot fi utilizate numai în România, iar procedura este una extrem de simplă: beneficiarul voucherului alege hotelul, pensiunea sau vila unde dorește să meargă în concediu, verifică dacă unitatea de cazare selectată este pe lista partenerilor care acceptă vouchere de vacanță, face rezervarea și achită folosind cardul primit. Important de precizat este faptul că voucherele de vacanță nu sunt transmisibile (pot fi folosite numai de către beneficiarul lor, în baza unui document de identitate) și nici rambursabile, potrivit RomaniaTV