Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un autocar condus de un cetățean român, peste 250 de litri de alcool şi 3400 de ţigarete, pe care bărbatul intenționa să la introducă ilegal în România, a declarat Tatiana Radu, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
Potrivit sursei citate, în data de 26 mai, în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român în vârstă de 39 de ani, la volanul unui autocar, înmatriculat în Republica Moldova.
”În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit, printre bagajele pasagerilor, mai multe cutii ce conţineau 253 de litri de băuturi alcoolice, fără documente de provenienţă şi 3400 de ţigarete. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bunurile aparţin şoferului autocarului”, a precizat Tatiana Radu.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 9.705 de lei, persoana fiind sancționată de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 10.000 de lei.