Începând de miercuri, în România funcționează sistemul RO-Alert – Copil dispărut. Prin intermediul acestuia, oamenii vor fi anunţaţi printr-un mesaj pe telefonul mobil despre dispariția unui copil şi vor primi şi semnalmentele acestuia.
Programul a fost implementat de Guvern, în colaborare cu Poliţia Română, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi STS.
În momentul în care, părinţii, rudele sau apropiaţii semnalează la Poliţie dispariţia unui copil, pe raza acelei localităţi, dacă este una mică sau a unui cartier, într-un oraş mai mare, de exemplu, va fi transmis un mesaj de tip RO-Alert.
Textul va fi unul standard şi va conţine semnalmentele copilului, cum ar fi de exemplu, înălţimea, greutatea sau culoarea ochilor şi a părului, data şi locul dispariţiei, dar şi îmbrăcămintea şi accesoriile pe care acesta le purta în momentul dispariţiei.
La sfârşitul mesajului va fi inclus şi un link pe care, dacă îl accesaţi, veţi primi mai multe informaţii şi fotografia copilului căutat.
În funcţie de indicaţiile primite de poliţistul care preia cazul, alerta ar putea fi emisă însă şi pe raza mai multor localităţi, dacă părinţii au indicii că minorul ar fi putut fugi din oraş.
În prezent, peste 370 de copii sunt în continuare daţi dispăruţi pe pagina Poliţiei Române, cel mai vechi caz fiind al unui băieţel dispărut în anul 1999 în judeţul Vaslui. Totuşi, Poliţia a anunțat miercuri, de Ziua Copilului Dispărut, că a soluţionat peste 7.500 de anunţuri de dispariţie în ultimul an, informeaza Stirile ProTV