Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași efectuează, miercuri, un număr de peste 200 de percheziții domiciliare pe raza județelor Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, București, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea și Vrancea în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu aur.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, s-a reținut că începând cu luna iulie 2021 a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracțiunii de contrabandă cu bijuterii din aur provenite din Turcia.
Astfel, profitând de experiența lor acumulată în domeniu (în calitate de deținători ai unei societăți comerciale cu profil amanet în mun. Medgidia, județul Constanța), liderii grupului infracțional organizat au sesizat potențialul uriaș de obținere a unor câștiguri ilicite, prin introducerea în țară, prin punctele de trecere a frontierei, a unor cantități mari (de ordinul kilogramelor) de bijuterii din aur, eludând astfel plata taxelor prevăzute de lege (TVA și taxe vamale).
În vederea minimizării riscurilor, membrii grupului infracțional organizat se deplasau în Turcia unde vizualizau marfa de contrabandă, negociau cantitățile și prețurile, aceasta fiind expediată, prin intermediul altor autocare decât cele cu care călătoreau aceștia. În acest scop, membrii grupului infracțional organizat au stabilit relații cu șoferi de încredere, care, în schimbul unor sume de bani, au fost de acord să disimuleze coletele cu aur în autocarele conduse de ei.
Din judeţul Constanţa, municipiile Constanţa şi Medgidia, s-au efectuat în mod constant numeroase curse cu autocarul către Turcia, fiind introduse în țară de către membrii grupului, săptămânal, uneori de mai multe ori pe săptămână, colete cu aur în vederea comercializării la negru.
Grupul infracțional organizat a avut o activitate infracțională intensă, dezvoltând o adevărată rețea de distribuție de bijuterii de aur, folosind în acest scop multe alte persoane dispuse să ia parte la aceste activități ilicite, în schimbul obținerii de venituri ilegale generoase.
Pe parcursul urmăririi penale au fost depistate două transporturi efectuate în septembrie 2019 și februarie 2022, fiind indisponibilizată cantitatea de aproximativ 2,3 kilograme de bijuterii din aur.
De asemenea, din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că membrii grupului infracțional organizat au desfășurat activități de camată, aceştia acționând cu precădere pe raza orașului Medgidia și a localităților limitrofe din județul Constanța. Astfel, aceștia au acordat ca îndeletnicire diverse sume de bani cu titlu de împrumut, în vederea perceperii de dobânzi lunare, operațiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condițiile în care își pot desfășura activitățile entitățile financiare nebancare, fiind folosită în acest scop casa de amanet de pe raza Municipiului Medgidia.
Banii proveniți din infracțiunile de contrabandă, camătă, evaziune fiscală și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, au fost investiți în imobile sau schimbați și transferați în scopul ascunderii și al disimulării originii ilicite al acestora.
Toți membrii aflați în eșaloanele superioare ale grupării dețin autoturisme de lux, imobile, bani în conturi, se deplasează constant în vacanțe de lux, etalând un mod de viață opulent, existând o disproporție vădită între veniturile obținute în mod legal și stilul de viață afișat.
Activitatea de urmărire penală a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași și al polițiștilor de frontieră din cadrul I.G.P.F. – Garda de Coastă.
La activitățile din cursul zilei de astăzi participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice (rol de coordonare), I.G.P.F. – Garda de Coastă, D.C.C.O., structurilor de combatere a criminalității organizate din țară, structurilor de investigații criminale, luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și SAS, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, precizează DIICOT.