Un candidat la funcția de manager la Filarmonica Botoșani a fost eliminat din concurs. Membrii comisiei au depistat neconformități legate de proiectul de management, mai precis plagiat, și au decis eliminare candidatului.
”Eliminat din concurs conform art. 17 aim 3) din OUG nr. 189/2008 cu modificàrile ulterioare si art. 8 lit. e) din anexa nr. 1 la HCL nr. 429/2021, modificat prin HCL 108/2022 privind Regulamentul de organizare și desfasurare a concursului”, se precizează pe pagina Primăriei Botoșani.
În competiție a mai rămas doar un singur candidat, cel mai probabil Mirel Manea, care urmează să-și prezinte proiectul de management.
Concursul pentru funcția de manager la Filarmonica Botoșani are loc în perioada 6 mai-6 iunie și constă în prezentarea proiectului de management și a unui interviu.
Concursul a mai avut loc în urmă cu câteva luni, atunci fiind declarat admis artistul Mirel Manea, însă, celălalt candidat, violonistul Raul Chiș, a depus o contestație, care a fost admisă de comisie, motiv pentru care concursul pentru șefia Filarmonicii a fost reluat. La acest concurs nu s-a mai înscris Raul Chiș.