Cea mai mare firmă de construcții din Botoșani, care a ajuns în 2016 la o cifră de afaceri de peste 95 de milioane de lei, a intrat în faliment. Este vorba de societatea comercială Victor Construct SRL, față de care Tribunalul Botoșani a dispus, luni, declararea procedurii de faliment. Măsura a fost luată după aproape patru ani de la declanșarea insolvenței.
Pe 1 august 2018, Victor Construct, prin administratorul Victor Mihalachi, a solicitat instanței din Botoșani declanșarea insolvenței, iar pe 10 august Tribunalul a admis cererea. Solicitarea a fost făcută după ce, în 2017, Victor Construct înregistrase o pierdere semnificativă de peste 13 milioane de lei, la o cifră de afaceri de peste 60 de milioane de lei.
În iunie 2020, administratorul judiciar al firmei de construcții din Botoșani a depus un plan de reorganizare, care, în urma votului creditorilor, a fost aprobat în luna februarie a anului trecut. Pe fondul neplății datoriilor, E.On Energie România SA și firma Terratest Geotehnic SA au cerut, în luna aprilie a acestui an falimentul societății Victor Construct, iar instanța a admis, luni, aceste cereri.
Solutia pe scurt:
Admite cererile conexate. În temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (1) lit. E din Legea nr. 85/2014, dispune intrarea în faliment a debitorului soc. Victor Construct SRL. În temeiul art. 145 alin. (2) lit. b) din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă Edge Business Restructuring Advisors SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2014, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 1.000 lei. Pune în vedere ca la prima adunare generală a creditorilor să supună spre aprobare confirmarea sa şi onorariul. În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenţei dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 10 zile de la notificare. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor privind creanţele născute în cursul procedurii la 07.07.2022. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea şi publicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 08.08.2022. Termenul pentru depunerea contestaţiilor este de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolven?ă a tabelului suplimentar. Fixează termenul limită pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat la 12.09.2022. În temeiul art. 151 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.
Obligă debitorul la plata către creditorul soc. Terratest Geotehnic SRL a sumei de 10.712,05 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 19.09.2022. Executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 23.05.2022.
Document: Hotărâre intermediară 103/2022 23.05.2022
O femeie din Botoșani, în Top 10 cele mai influente femei din România